Englezii au ales Darjeeling pentru prospeţimea verii. Cine şi-a permis să treacă de la canicula din Kalkutta în clima umedă a munţilor. După scurt timp existau pe acolo hoteluri în stil colonial, cluburi pentru viaţa de societate precum şi un hipodrom. În 1841 ofiţerul paramedical Dr. Archibald Campbell planta primele tufe de ceai. De atunci, Darjeeling a început să se înalţe printre vârfurile mondiale.
Orăşelul de pe Himalaya ţine loc de sinonim pentru faimosul ceai negru. La fel ca în cazul producătorilor de şampanie, în cazul Darjeeling se ţine cont de câteva reguli stricte. Fiecare frunză se culege manual, iar apoi urmează în fabrica din incinta grădinii de ceai cinci paşi pentru prelucrare. Frunzele sunt atârnate de grinzile lungi ale fabricii. Ventilatoare mari suflă aer cald de jos în sus la o temperatură de maxim 29 de grade. Uscarea durează între două şi trei ore, iar în cadrul acestui proces se extrage 60% din umiditatea frunzelor.
După uscare urmează rularea. Celulele frunzelor sunt sfărâmate cu grijă în maşinăriile vechi de provenienţă engleză. În cadrul acestui proces se extrage sucul celular, iar frunzele încep să se oxideze cu ajutorul oxigenului din aer. Acest proces se continuă în camera de fermentaţie. Şeful plantaţiei decide dacă fermentaţia are nevoie de jumătate de oră sau de două ore pentru a se finaliza. După acest criteriu, ceaiul va deveni: pentru oxidarea de scurtă durată înseamnă că ceaiul capătă un gust uşor şi o culoare deschisă, o fermentaţie mai lungă înseamnă un ceai mai puternic şi mai închis la culoare.
În al patrulea pas, ceaiul se usucă. Acesta este aşezat pe o bandă rulantă care se deplasează printr-un cuptor pentru aproximativ 20 de minute. Căldura opreşte procesul de fermentaţie, iar sucul celular oxidant se usucă în frunză împreună cu toate substanţele componente valoroase. În ultimul pas de lucru se separă frunzele de ceai. La o zi după culegere se împachetează cea mai bună calitate pentru export în cutii de lemn, căptuşite în interior cu folie de aluminiu. Ceaiul sfărâmat se livrează în pliculeţe, praful se mătură şi se vinde ieftin tarabelor cu ceaiuri de pe străzile din India.
Când se culege First Flush-ul, Ashok Kumar este prezent în fiecare dimineaţă la ora cinci în fabrica sa. Acesta verifică umiditatea frunzelor de ceai, iar pentru uscare acesta a desenat o curbă ideală. „Dacă frunza pierde prea repede din umiditate, ceaiul devine amarui.” Supravegherea meticuloasă a celor cinci paşi este decisivă pentru calitatea ceaiului.
Va urma…
Daca cerul nu ar fi acoperit de norii gri, s-ar putea observa lantul principal Himalayan. Varful Kanchendzonga cu o inaltime de 8586 metri este al treilea cel mai inalt varf din lume este situat in Darjeeling acoperit de o patura vesnic alba. Orasul ce da numele ceaiului atat de cunoscut, este situat la o altitudine de 2185 de metri. Plantatia Goomtee este situata la 1250 de metri, asadar considerabil mai jos. Pentru proprietarul acestora, domnul Ashok Kumar acest lucru reprezinta un avantaj: acesta poate incepe mai repede culegerea First Flush-ului, care este asteptat cu nerabdare de iubitorii de ceai din Germania.
Ashok Kumar intampina lumea pe veranda propriului bungalow. De jur imprejur infloresc magnoliile, azaleele, bambusul prolifereaza in competitie cu ferigile, Verbenele si Bougainvillea serbeaza orgii colorate in rosu si violet. Patru gradinari se ingrijesc cu succes de pomisorii de mandarine si de trandafiri: o medalie de bronz din partea Royal National Rose Society sta atarnata de peretele din lemn. „Englezii erau inteligenti”, spune Kumar ranjind, „au ales cea mai frumoasa planta pentru bungalow-ul plantatorului”.
Kumar are 62 de ani, poarta ochelari cu rama de aur si vorbesste fluent limba engleza. Acesta se ridica din fotoliul din nuiele, apasa discret pe butonul montat pe glaful unei ferestre si dupa saizeci de secunde apare un baiat cu ceai si biscuiti. Kumar provine dintr-o familie de Hindusi din Bihar, iar tatal acestuia l-a trimis sa primeasca o instruire mai buna de la Iezuitii din Darjeeling in cadrul universitatii.
Inca din anul 1959, Gomtee-ul apartine familiei Kumar. Plantatia se intinde pe o suprafata de numai 200 de hectare, dar datorita acribiei societatii, ceaiul acestuia se gaseste printre cele mai bune. „Dar cei doi baieti ai mei nu sunt interesati de ceai”, sustine Kumar cu parere de rau, „acestora le plac banii, dar unul din ei este medic in America, iar celalalt este inginer in industria automobila.”
Va urma…
Din partea domnului Johannes Schweikle
Let’s talk about tea…
File din jurnalul domnului Johannes Schweikle
Partea I
In resedinta de vara Darjeeling, situata exact in centrul regiunii indiene a lantului muntos Himalaya, stapanii coloniilor britanice isi plantau aici primele ceaiuri. Astazi cresc in acel loc, in acea clima blanda, cele mai fine sortimente de ceai din lume.
Punctual, la ora 12 fix bate gongul. Iar patru duzine de femei se transforma. Chiar si cele mai in varsta, care au implinit deja 60 de ani si in a caror obraji rumeni au fost sapate riduri in urma unei intregi vieti de lucru pe flancurile muntilor Himalaya, incep sa chicoteasca. Hala semideschisa a fabricii se umple de indata de o hodorogeala exact ca si in curtea scolii. Culegatoarele isi leaga sorturile din doua miscari, iar prima isi varsa continutul cosului pe cantarul vechi. Doua kilograme si jumatate de frunze verzi si suculente, in forma lanceolata si de lungimea degetului mic. Sub acoperisul de tabla si sub grinda cea veche miroase a iarba proaspat cosita.
In Darjeeling incepe culesul ceaiului in luna Martie. Culesul este de ani de zile o munca de femei. Dimineata la ora sapte si jumatate acestea se invelesc de la glezna pana la solduri sau la burta cu o folie de tip sac menajer. Apoi impatura o bucata de material in mai multe straturi si si-o aseaza pe cap. Aceasta bucata de material atenueaza presiunea curelei, si de care atarna singura unealta: un cos impletit din lemn de bambus ce se poarta in spate. Fiecare culegatoare poarta in cos o umbrela si o sticla de plastic cu ceai. Mai mult nu exista pentru urmatoarele patru ore si jumatate, fara pauza de masa sau orice alta pauza.
Femeile lucreaza pe grupulete inspre culmile muntoase. In cadrul unui tur de munte, acesta poate fi strabatut doar in serpentine, deoarece este foarte abrupt. „Two and a bud” este regula ce se aplica: se culeg doua frunze si un mugure si se arunca peste umar in cos. Tufele de ceai le ajung femeilor pana la solduri. In ramurile dese mai atarna inca umiditatea ultimei ploi, iar fara sacul menajer femeile ar fi ude pana la piele dupa numai cinci minute. Si chinuite de urzicile aspre ce inteapa chiar si prin material.
Va urma…
Ceaiul rosu sau ceai rooibos este adesea prescris in cazurile de tensiune, insuficienta hepatica ori depresie. Planta poate fi utilizata chiar si de persoanele cu pietre la rinichi, deoarece nu contine acid oxalic.
Acest ceai este un produs originar din Africa, foarte cunoscut si apreciat pentru continutul sau bogat in magneziu, potasiu si minerale. Rooibos-ul creste absorbtia de fier in organism, calmeaza sistemul nervos si poate contribui la pierderea in greutate.
Excelent antioxidant
Expertii considera ca beneficiile ceailui rosu se datoreaza polifenolilor. Acestia sunt compusi naturali antioxidanti gasiti si in ceaiul verde sau negru. Polifenolii au efect antiviral si proprietati antibacteriene.
Activitatea antioxidanta oferita de ceai este echivalenta cu ce a 22 de fructe si legume, inclusiv portocale, morcovi sau brocoli.
Lupta impotriva cancerului
Anumiti polifenoli actioneaza ca antioxidanti puternici, care combat efectele unor radicali liberi si fac ADN-ul mult mai rezistent si mai puternic. Astfel, ceaiul rosu poate sa previna diverse forme de cancer si inhiba cresterea unor tumori deja existente. Citeste mai departe »
2700 - I.C. s-a vorbit pentru prima data despre arbustul de ceai in Literatura Chineza
552 - D.C. calugarii budisti au adus ceaiul in Japonia.
621 - in Japonia s-a impus Budismul ca religie nationala, iar ceaiul, ca bautura nationala
1610 - au ajuns primele frunze de ceai dinspre Japonia la Amsterdam ( fiind transportate cu ajutorul barcilor cu panze, la baza acestor transporturi aflandu-se Compania olandezo-indiena )
1637 guvernatorul Bataviei (apartinand companiei olandezo-indiene a fost insarcinat cu trimiterea, pe corabiile care faceau negot, a catorva lazi cu ceai chinezesc si japonez. Acestea ajungeau cu ajutorul barcilor cu panze ( primele de acest fel) la Capul Bunei Sperante si de acolo, in Europa.
Mijlocul sec. al VII-lea
A ajuns ceaiul si pe cale terestra cu caravanele de la Peking, traversand Desertul Gobi si Siberia, pana la Lacul Baikal si apoi pe Volga, pana la curtea tarilor.
1699 s-a raspandit comertul cu ceai peste mare, disparand monopolul detinut inainte de China. Citeste mai departe »
Prima mentiune mai “occidentala” a ceaiului este intocmita in anul 879 de un calator arab care isi relateaza aventurile din tinutul Canton din China. Planta miraculoasa mai este mentionata de Marco Polo, Giovanni Batista Ramusio (1559), L. Almeida (1576), Maffei (1588) si Teixeira (1610).
Vestea despre bautura reconfortanta chinezeasca numita chá a inceput sa se raspandeasca mai repede cand portughezii infiinteaza un port comercial in Macau, dar nu se scrie nicaieri de eventualele mostre aduce acasa. Pentru primele frunze de ceai sa ajunga in Europa a trebuit sa vina secolul XVII.
Primele frunze de ceai ajung in Europa datorita Companiei Est-Indieie Olandeze. Reprezentantii companiei aduc primele frunze de ceai verde in Amsterdam, care dupa aceea a devenit cunoscut in tari precum Franta si Rusia.
Ceaiul rusesc isi incepe cariera cand Tarul Mihai I il primeste cadou din partea emisarilor din China. Ceaiul este importat in Rusia cu ajutorul unor caravane cu sute de camile si devine o comoditate pretioasa.
Ceaiul ajunge in Marea Britanie, caminul culturii ceaiului in Europa, tot in secolul XVII, cu ocazia casatoriei dintre Regele Charles al II-lea cu o printesa portugheza care aduce cu ea obiceiul consumului plantei miraculoase in curtea britanica. Ulterior, ceaiul a devenit bautura nationala a britanicilor.
Persoanele care transpira excesiv trebuie sa bea ceai de scoarta de stejar sau salcie
Ceaiurile de fructe sunt pline de vitamine si au rol energizant. Ceaiurile din fructe, o alegere recomandata în perioada estivala.
Multi cred ca hidratarea pe timp de vara se face cu apa plata sau minerala, sucuri sau chiar bere. Însa una dintre cele mai sigure metode de hidratare este cu ajutorul ceaiurilor. In timpul anotimpului cald sunt recomandate anumite tipuri de ceaiuri, neaparat trebuie sa se afle în combinatie cu multa gheata. Ceaiul are capacitatea de a hidrata organismul, este aromat, racoritor, împiedica transpiratia si are efecte benefice asupra sanatatii generale a corpului.
Pe timp de vara, cele mai recomandate ceaiuri sunt cele de fructe de padure, de lamâie, de salvie sau ceaiul verde. La mare cautare sunt ceaiurile din plante aromatice ca menta, coriandrul, rozmarimul sau busuiocul. Recomandate sunt si ceaiurile obtinute din amestecuri de plante. Un ceai foarte racoros este cel obtinut din frunze de rozmarin, ceai verde si flori rosii de hibiscus. Acest ceai aduce mai multe beneficii”. Citeste mai departe »
In functie de gradul de oxidare si varsta frunzelor de ceai exista mai multe tipuri a acestei bauturi:
Ceai alb (白茶)
Ceaiul alb se prepara din frunze si muguri de ceai netratate si neoxidate - de obicei se prepara din frunze tinere care contin o cantitate mai mare de cafeina. Ceaiul alb este specifica regiunii chinezesti Fujian.
Conform unui studiu realizat de Universitatea Pace in 2004, aceasta varianta de ceai are efecte antivirale si antibacteriale mai tari decat ceaiul verde.
Ceai galben (黃茶)
Ceaiul galben este preparata dintr-o varianta speciala a frunzelor de ceai, preparata asemanator cu ceaiul verde dar cu o faza de uscare mult mai lenta in care frunzelor li se permite sa se ingalbeneasca. Dupa cum ii arata si numele, ceaiul galben are o culoare galbuie-verzuie, iar mirosul lui difera de cel al ceaiului alb sau verde, semanand mai mult cu aroma ceaiului negru.
Ceaiul verde
Ceaiul verde se prepara exclusiv din frunzele tinere a arborelui de ceai care sunt supuse unei oxidari minime in timpul procesarii. Aceasta varianta a ceaiului provine din China dar s-a raspandit si in alte tari orientale, printre care si Japonia. In anii recenti ceaiul verde a inceput sa devina din ce in ce mai raspandita si in Occident.
Ceaiul verde contine substante active care imbunatatesc starea sanatatii - reduc riscul bolilor cardiovasculare si imbunatatesc densitatea oaselor, functiile cognitive, reduc riscul aparitiei cariilor dentare si sunt efective impotriva pietrelor la rinichi. Pe langa aceste substante, ceaiul verde contine si vitamine, minerale si are si efecte antioxidante.
Ceaiul negru
Ceaiul negru este cel mai oxidat dintre toate varietatile prezentate, are cea mai puternica aroma si cel mai mare continut de cafeina dintre toate. Deasemenea, ceaiul negru se poate pastra cel mai mult timp, ceaiul verde pierzandu-si aroma dupa aproximativ un an de depozitare.
Exista multe variante a ceaiului negru, de obicei dupa locul de provenienta: China, India, Sri Lanka (Ceylon), dar si multe amestecuri renumite cum ar fi Earl Grey, English Breakfast sau Irish Breakfast.
Arborele de ceai - de la care provin frunzele aromate si cu efecte miraculoase pe care le fierbem - si-a inceput cariera in China, in anul 2700 Inainte de Hristos, fiind mentionat intr-o opera literara chinezeasca.
Conform unui mit popular chinezesc, Shonnong (imparat legendar care a inventat agricultura si medicina chinezeasca) pregatea un bol de apa fiarta in care au cazut - din intamplare - frunzele unei arbori apropiate care i-au schimbat culoarea. Imparatul a baut o inghititura si aroma i s-a parut foarte placuta - si efectul revigorant i s-a parut si mai placut.
Ceaiul a fost folosit ca medicament in timpul Dinastiei Han, iar Lao Zi, renumitul filosof, l-a descris ca “sudoarea jadului lichid”, si l-a numit un ingredient indispensabil pentru elixirul vietii.
In anul 52, Wang Bao a scris o carte care continea instructiuni pentru cumpararea si prepararea ceaiului, stabilind faptul ca ceaiul nu este un medicament ci mai degraba o parte importanta a dietei zilnice.
Ulterior, ceaiul a ajuns si pe insula nipona, fiind transportat acolo de catre niste calugari budisti in anul 552s si s-a raspandit din ce in ce mai mult in randul clasei religioase. Ulterior ceaiul a devenit bautura clasei regale cand Imparatul japonez Saga (786–842) a inceput sa incurajeze cultivarea sa pe insula nipona.
Preotul Zen numit Eisai a scris o carte intitulata
Kissa Yōjōki (Cum sa-ti mentii sanatatea prin consumul de ceai) cu doua volume in anul 1211, cea mai veche carte de specialitate despre ceai din Japonia.
Ceaiul s-a raspandit apoi in toata Asia, si, ulterior, si in Europa.